Intrarea în faliment a fost propusă în raportul întocmit de Euro Insol, administratorul judiciar al firmei INR Management Real Estate, prin care era derulat proiectul, votată de creditori şi aprobată de judecătorul sindic. Cu o expunere de 380 de milioane de lei (85 milioane de euro), BCR are o cotă de peste 99% din creanţele firmei, astfel că direcţiile trasate de bancă sunt decisive.


Proiectul format în prezent din 158 de apartamente nevândute, spaţii comerciale, locuri de parcare şi un lot de teren de 20 de hectare este evaluat la aproximativ 50 de milioane de euro, potrivit unei evaluări realizate de consultanţii firmei Jones Lang LaSalle.  Astfel că pierderea băncii „pe hârtie” este de circa 35 de milioane de euro.

„În martie vom organiza o licitaţie publică în cadrul căreia fie vindem proiectul, fie îl va adjudeca un creditor în contul creanţei. Dacă vine un investitor cu 50 de milioane de euro, proiectul va fi vândut, dar sub acest nivel nu cred că va fi coborât preţul”, susţine Remus Borza, avocatul coordonator al Euro Insol.