Atrăgând atenția asupra modelului de relansare economică pus în practică în Statele Unite ale Americii, eurodeputatul a cerut executivului european să propună măsuri de creștere economică, precum introducerea unui salariu minim național în toate statele membre şi garantarea în comun a datoriilor publice ale acestora. 

Intervenția eurodeputatului român a avut loc în cadrul dezbaterii privind viitorul Uniunii Economice şi Monetare. 
 
"Pentru a permite ieșirea din recesiunea prelungită ce afectează Uniunea Europeană, foaia de parcurs privind finalizarea Uniunii economice şi monetare, ar trebui să se axeze în jurul măsurilor sociale şi de creștere economică. Din păcate, aceasta constituie o nouă încercare de flexibilizare a pieţii muncii şi a salariilor şi un pericol pentru Europa socială", a declarat Sabin Cutaş, potrivit unui comunicat de presă. 
 
Potrivit acestuia, "o coordonare a reformelor structurale la nivel european este necesară, pentru a reduce din disparităţi. Documentul Comisiei pare însă să aibă drept scop implementarea unui anumit tip de reforme: a celor axate în jurul austerităţii. Printre acestea se numără noi privatizări şi tăieri de salarii, o dereglementare şi mai importantă a legislației muncii şi slăbirea adiționala a sindicatelor."
 
"Europa nu va ieşi din abisul politic şi economic în care se află doar prin metoda rigorii bugetare, iar procesul de redresare economică ce a avut loc în Statele Unite confirmă această idee. Nu este însă prea târziu pentru a o apuca pe drumul cel bun. Printre măsurile pe care Comisia ar trebui să le promoveze se numără introducerea unui salariu minim național în toate statele membre şi situarea pilonului social în centrul politicilor cu caracter economic. Totodată, solidaritatea la nivel european, manifestată prin garantarea în comun a datoriilor publice, capătă o importanţă fundamentală", a conchis Sabin Cutaş.