Controalele ANPC au venit ca urmare a unei sesizări primite din partea unui client din Cluj-Napoca. „Prezenta o dublă etichetare. În sensul că pe prima etichetă, de fapt, este trecută o dată de fabricaţie pentru 2013 şi un alt număr de lot. Când se desface această eticheta, se ajunge la cea iniţială cu o altă dată, respectiv 2012”, a explicat Ioana Katona, reprezentant CJPC Cluj.


Din datele CJPC, neregulile au fost la câteva loturi întregi de sticle din judeţele Cluj şi Bihor. De asemenea, se află în derulare o anchetă în magazinele Kaufland  din Bistriţa Năsăud, iar cercetările vor fi extinse la nivel naţional. 70% din marfă a fost însă achiziţionată înainte ca inspectorii de la Protecţia Consumatorilor să facă controlul.