'Reprezentanţii celor patru federaţii din industrie protestează faţă de perspectiva pierderii locurilor de muncă ca urmare a majorării preţului la gaze şi energie electrică. Aceste măsuri de o duritate fără precedent au fost angajate şi asumate de guvernanţi la presiunea 'Troicii' (Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană, Banca Central Europeană), fără să fie analizate cu discernământ consecinţele pe termen mediu şi lung asupra economiei naţionale', au precizat liderii Federaţiei Sindicatelor Libere din Chimie şi Petrochimie, Federaţiei Sindicale a Siderurgiştilor Metarom, Federaţiei Naţionale Sindicale Solidaritatea-Metal şi ai Federaţiei Generale a Sindicatelor Familia.

Potrivit acestora, măsura de creştere a preţurilor actuale la gaze şi energie electrică va duce la preţuri total necompetitive a produselor finite realizate în întreprinderi şi la falimente în lanţ, scrie Agerpres in pagina electronica.