Potrivit datelor furnizate de Banca Reglementelor Internaţionale, Franţa şi Marea Britanie aveau cea mai mare expunere pe Turcia la finele lui 2015, iar în rândul băncilor UniCredit, BBVA şi HSBC se numără printre instituţiile cu operaţiuni sau investiţii semnificative în Turcia. Expunerea Franţei este de aproximativ 40 de miliarde de dolari, dublă faţă de cea a SUA sau cea a Germaniei şi Italiei, fapt care arată care sunt băncile europene ce riscă să piardă cel mai mult.

Teoretic, Turcia este o piaţă atractivă pentru băncile străine: economia şi populaţia sa sunt în creştere, iar cererea de credite creşte şi ea. În ultima perioadă, însă, economia Turciei a început să încetinească, iar profiturile înregistrate de bănci s-au redus. În aceste condiţii, unele bănci europene au încercat să-şi vândă operaţiunile din Turcia.

De asemenea, Grupul american Citigroup a decis să iasă de pe piaţa din Turcia în 2015. Grupul britanic HSBC a renunţat în luna februarie să-şi vândă operaţiunile din Turcia din cauza ofertelor considerate prea mici. Totodată, grupul italian UniCredit analizează şi el vânzarea unei participaţii la divizia sa din Turcia, Yapi Kredit Bank, la fel ca şi banca rusească Sberbank pentru subsidiara sa turcă Denizbank.

În schimb, anul trecut, grupul spaniol BBVA şi-a majorat participaţia la Garanti până la 39%. Însă, efectele puciului de săptămâna trecută ar putea da dreptate celor care au reuşit să iasă de pe piaţa din Turcia, precum Citigroup, care şi-a vândut în mai multe etape participaţia la Akbank.