Rusia, a continuat liderul de la Kremlin, va utiliza toate mijloacele de care dispune pentru a asigura securitatea zborurilor in Siria. "Si sper ca aceasta masura, dar si altele pe care le vom adopta, va fi suficienta pentru a asigura siguranta zborurilor", a adaugat seful statului rus.

"Vreau sa precizez ca, fara indoiala, privim cu maxima seriozitate ceea ce s-a intamplat si ca toate mijloacele noastre vor fi utilizate pentru asigurarea securitatii", a subliniat presedintele Putin.

In acest context, presa rusa preia o declaratie a presedintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, potrivit caruia tara sa nu doreste escaladare incidentului legat de doborarea avionului rus de lupta Su-24. El a adaugat, conform agentiilor ruse de presa, ca, in momentul atacului, aviatia turca nu a stiut ca bombardierul in cauza apartinea Rusiei.