Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrainul și Egiptul au anunțat la 5 iunie întreruperea relațiilor diplomatice cu Qatarul, acuzând emiratul, printre altele, de sprijin acordat terorismului și de relații prea apropiate cu Iranul. Cele patru state au impus de asemenea Qatarului sancțiuni economice, Riadul închizând singura frontieră terestră.

"Aceasta este credibilitatea sistemului nostru, avem suficiente rezerve de numerar pentru a face față oricărui tip de șoc", a declarat Sheikh Abdullah Bin Saoud al-Thani. Potrivit precizarilor sale, Banca Centrală a Qatarului are rezerve de 40 de miliarde de dolari plus aur, în timp ce Qatar Investment Authority deține 300 miliarde de dolari care ar putea fi lichidate.

"Qatarul are deja un sistem unic bine pus la punct. Avem în vigoare legi împotriva tuturor tipurilor de terorism. Lucrăm cu FMI și alte instituții pentru a stabili revizuiri și auditări ale legilor noastre. Nu ne confruntăm cu dificultăți, îi salutăm pe toți care vor să analizeze registrele noastre, ele sunt deschise", a subliniat oficialul.

Guvernatorul Băncii Centrale a Qatarului a subliniat ca, desi institutia pe care o conduce a înregistrat o serie de retrageri de fonduri din partea nerezidenților, sumele nu sunt semnificative. "Vin chiar mai mulți bani", a aratat oficialul, confirmând că intrările de fonduri depășesc ieșirile.

Fondul Suveran de Investiții al Qatarului, cu active estimate la 300 de miliarde de dolari, ar putea ajuta emiratul să evite o criză, dar analiștii avertizează că o parte a economiei emiratului ar putea fi afectată semnificativ, dacă disputa se prelungește în următoarele luni. In opinia expertilor, Fondurile de Investiții al Qatarului vor intervini pe piață pentru a achiziționa acțiuni și a oferi sprijin pieței bursiere.

''Dacă disputa se extinde, ramificațiile ar putea fi imense. Firmele care gestionează active vor deveni mai prudente și nu vor face diferențe între Qatar și alte state din Golf'', a declarat un bancher, care a dorit să-și păstreze anonimatul. Deoarece toate aceste țări sunt puternic dependente de exporturile de țiței și gaze, legăturile comerciale și de investiții dintre ele sunt destul de reduse, astfel încât efectele negative ale disputei ar putea fi limitate, relateaza agerpres.