Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a declarat marţi că şeful IPJ Olt, Ion Voicu, nu va mai lucra în Poliţie şi a spus că nu credea până acum că în Poliţie există 'atâta golănie'.


Şeful IPJ Olt era aşteptat la audieri la Ministerul Afacerilor Interne, însă Voicu a anunţat că este în concediu medical. 'Eu nu mi-am imaginat că în Poliţia Română poate să existe atâta golănie. Nu pot să spun altfel. Deci băiatul ăsta a plecat aseară din spital, s-a angajat în faţa secretarului de stat că vine astăzi să discute, şi aflăm astăzi că este din nou în concediu medical, două săptămâni. Azi am aflat-o şi prin urmare nici ancheta nu se mai poate derula. (...) Noi am zis că este un om serios că e poliţist, că e militar, chiar dacă poliţiştii nu sunt militari, dar educaţia lor asta este', a spus Radu Stroe la sediul MAI, citat de Agerpres.

El a avertizat că Voicu nu va mai lucra în Poliţie. 'Un om onest, corect, civilizat venea aici, stătea de vorbă şi găseam o soluţie. Nu a vrut să vină... Păi normal că e vinovat din moment ce nu e... Prin urmare, mă voi ţine de cuvânt, măcar în această formă deşi eu am contat pe cuvântul, pe demnitatea, pe civilitatea şi seriozitatea unui individ care e ditamai şef de poliţie judeţeană. Oricum, băiatul ăsta vă garantez eu că nu va mai lucra în poliţie nici o zi după ce va veni prima zi la serviciu', a precizat Stroe.

Şeful Inspectoratului de Poliţie al judeţului Olt, Ion Voicu, era aşteptat marţi la comisia de disciplină a Ministerului Afacerilor Interne, unde urma să fie audiat. Ministrul Radu Stroe a declarat, marţi dimineaţă, că oricare ar fi rezultatul audierilor, şeful IPJ Olt îşi va pierde funcţia, din cauza neregulilor şi a scandalurilor din ultima perioadă. ''Oricum va fi suspendat din funcţie. Vinovăţia există, vom vedea în ce măsură şi cât'', a precizat ministrul Stroe, potrivit România Tv.

La jumătatea lunii decembrie, în urma finalizării controlului MAI la IPJ Olt s-a propus cercetarea prealabilă faţă de Ion Voicu, cei doi adjuncţi ai acestuia, faţă de şeful Poliţiei oraşului Balş, precum şi faţă de alţi opt ofiţeri cu funcţii de conducere. Astfel, la nivelul MAI a fost declanşată cercetarea prealabilă a şefului IPJ Olt.