"Este inadmisibil ce a făcut Băsescu", a spus vicepreşedintele PNL Radu Stroe, referindu-se la implicarea lui Băsescu în Convenţia PDL."Trebuie să ne gândim din nou la suspendare", a adăugat el.Preşedintele Băsescu a fost prezent sâmbătă dimineaţă la Convenţia Naţională a PDL, la care fusese invitat, şi a susţinut un discurs în faţa delegaţilor.

Preşedintele Traian Băsescu a spus, sâmbătă seară, într-un mesaj video pe Facebook, că a văzut rezultatul Convenţiei PDL şi că "modul cum nu au înţeles să fie democraţi" îl face să spună acum "definitiv şi pentru totdeauna" "Adio, Partid Democrat".

"Am văzut rezultatul Convenţiei PDL, cred că am fost cinstit cu acest partid. I-am spus că după aceste alegeri ne vom alege fiecare drumul. Modul cum nu au înţeles să fie democraţi mă face să spun acum definitiv şi pentru totdeauna: Adio, Partid Democrat. Astăzi ne-am despărţit. Ei nu mai sunt o piatră de moară pentru mine, eu nu mai sunt o piatră de moară pentru ei. Mă voi dedica construcţiei unei alte soluţii de dreapta, cu oameni cinstiţi, cu oameni care nu fug cu urnele, cu oameni care acceptă dreptul democratic al contestaţiei şi vreau să ştiţi că nu voi face nimic pentru a aduce alături de mine vreo bucăţică din PDL", a declarat Traian Băsescu, într-un mesaj video postat pe pagina de Facebook "Alături de preşedintele nostru", sâmbătă seară.

Preşedintele mai spune că PDL "a demonstrat că a putut fi pe o direcţie democratică atâta timp cât a ştiut de un lider autoritar". "Imediat ce au simţit că pot singuri aripa fesenistă a partidului a răbufnit, iar Convenţia de astăzi este proba că 50% din partid este încă ancorat în năravurile FSN-ului. Adio PD, adio PDL. Noi azi ne-am despărţit definitiv. Luaţi-vă drumul vostru, iar eu îl am pe al meu", a mai spus Băsescu, făcând şi un gest cu mâna.