Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a declarat, joi, că legea care reglementează statutul poliţistului trebuie schimbată, pentru că este veche şi cel mult într-o lună va trebui lansat un nou proiect de act normativ.


Radu Stroe a anunţat, într-o conferinţă de presă pe care a susţinut-o la sediul Ministerului Afacerilor Interne, că joi a avut o primă întâlnire cu toate sindicatele din MAI şi a discutat refacerea Legii 360, privind statutul poliţistului. "Este o lege veche, viaţa a mers înainte şi va trebui să lansăm cât de curând, poate în cel mult o lună, un nou proiect de lege «Statutul poliţistului»", a spus Radu Stroe.

Ministrul Afacerilor Interne nu a specificat clar ce moficări vor fi aduse legii, însă a dat ca exemplu situaţia de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Olt, unde, în luna noiembrie 2012, un control dispus de fostul ministru de Interne Mircea Duşă a dus la cercetarea prealabilă a şefului instituţiei, împreună cu cei doi adjuncţi ai acestuia, a şefului Poliţiei oraşului Balş şi a altor opt poliţişti cu funcţii de conducere.

Ulterior, tot în judeţul Olt, o poliţistă l-a înjunghiat în abdomen pe fostul ei şef, pe motiv că acesta ar fi violat-o cu şase luni înainte. Comisarul Gheorghe Barbu, din cadrul Secţiei de Poliţie Balş, a fost înjunghiat de aceasta de mai multe ori în abdomen şi picioare.

"Am vrut să schimb conducerea IPJ Olt, însă Statutul poliţistului nu mi-a permis. Nu se poate aşa ceva! Nu este corect! Acolo este o anchetă în curs, iar subalternii celor vizaţi sunt puşi în situaţia să răspundă la întrebări legate de şefii în exerciţiu. Era normal ca, pe perioada cercetărilor, aceşti şefi să fie ţinuţi deoparte. Legea nu ne permite însă acest lucru, iar noi nu putem să facem abuzuri", a explicat Radu Stroe, citat de Mediafax.