Cei 28 de șefi de stat ai țărilor Alianței urmează să adopte la summitul de săptămâna aceasta un plan de reacție (Readiness action plan — RAP), ca răspuns la acțiunile Rusiei în Ucraina, care au determinat unele state din flancul estic al Alianței, precum România, Bulgaria, Polonia sau statele baltice, să se simtă amenințate de Rusia, notează AFP.

"Trupele care vor constitui această forță vor fi furnizate de aliați prin rotație și efectivele ei ar putea ajunge la câteva mii, ele cuprinzând soldați din forțele terestre, aeriene și navale". Ele vor putea fi desfășurate "în câteva zile", "ceea ce înseamnă o prezență mai vizibilă a NATO în est atât timp cât va fi necesar".

Dar această prezență nu înseamnă constituirea de baze permanente, a ținut Rasmussen să precizeze, întrucât prin crearea unor astfel de baze s-ar încălca actul fondator Rusia-NATO.

În schimb, se vor constitui "facilități de primire", rezerve pre-poziționate de echipamente și materiale și vor fi detașați experți în logistică, control și comandă de trupe. "Va fi o forță restrânsă, dar capabilă să lovească puternic dacă se dovedește că este necesar", a susținut secretarul general al NATO.

El a adăugat că alte inițiative avute în vedere constau în modernizarea unor elemente de infrastructură națională, precum aeroporturile și porturile. De asemenea, se vor ameliora culegerea și transmiterea de informații, la fel ca și planurile defensive, și se vor desfășura mai multe aplicații militare în diferite locuri.