Rata anuală a inflaţiei a ajuns la 4,56%, după ce în noiembrie preţurile de consum au crescut pe total cu doar 0,04%, influenţate de scăderile înregistrate la mărfurile nealimentare şi servicii, potrivit datelor anunţate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).



"În luna noiembrie 2012, faţă de luna anterioară, preţurile mărfurilor alimentare au crescut cu 0,3%, iar cele ale mărfurilor nealimentare şi tarifele serviciilor au scăzut cu 0,1% pentru fiecare", se arată într-un comunicat al INS. 

Dintre alimente, cel mai mult s-au scumpit ouăle, cu 8,07%, iar cea mai mare reducere, de 1,6%, a fost raportată la fructe şi conserve din fructe. O scădere apropiată (1,5%) a fost consemnată în cazul preţurilor combustibililor, iar în ceea ce priveşte serviciile s-au ieftinit chiriile, transportul aerian, abonamentele la telefon şi televiziune, fiecare cu sub 1%.

"Creşterea medie a preţurilor pe total în ultimele 12 luni (decembrie 2011 - noiembrie 2012) faţă de precedentele 12 luni (decembrie 2010 - noiembrie 2011) determinată pe baza IPC este de 3,2%, iar cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este de 3,3%", se precizează în comunicat.

Rata anuală a inflaţiei a revenit sub 5% în octombrie, când preţurile de consum au crescut cu numai 0,29%, faţă de majorarea de 1,18% înregistrată în septembrie, rata anuală a inflaţiei atingând atunci maximul din acest an, 5,33%. Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în urcare cu 1,9 puncte prognoza de inflaţie pentru acest an, de la 3,2 la 5,1%, cu mai mult de un punct peste limita superioară a intervalului ţintit, concomitent cu o creştere a prognozei pentru 2013 de la 3% la 3,5%.

BNR anticipează menţinerea inflaţiei în afara intervalului ţintit până în martie - aprilie anul viitor, pentru ca rata să revină în marjă din a doua parte a lui 2013. BNR ţinteşte pentru acest an încadrarea în intervalul 2-4%, iar pentru anul viitor intrarea în banda de variaţie 1,5-3,5%.