"2016 va fi cel mai bun an pentru piaţa rezidenţială locală, în pofida dificultăţilor înregistrate în sectorul finanţărilor după aprobarea legii dării în plată şi epuizările succesive ale plafoanelor disponibile pentru Prima Casă (...) Aproximativ 30.000 de locuinţe urmează a fi finalizate până la finalul acestui an în proiecte rezidenţiale din România, cele mai mari pieţe rezidenţiale după Bucureşti fiind Cluj-Napoca, Constanţa, Sibiu şi Braşov", menţionează un comunicat al companiei, preluat de agerpres.

Numărul livrărilor de locuinţe în Bucureşti şi împrejurimi va atinge un nou record în acest an, fiind estimat la aproximativ 13.000, în creştere cu 20% faţă de anul anterior. Cea mai mare pondere a acestora, de aproximativ 53%, este încadrată pe segmentul mass market, anul 2016 marcând şi o majorare semnificativă numărului de proiecte care ţintesc clasa de mijloc, la un procentaj de aproape 40%.

Dezvoltatorii de ansambluri rezidenţiale din Bucureşti au finalizat şi lansat tot mai multe proiecte în zone semicentrale sau în imediata apropiere a polilor de dezvoltare a clădirilor de birouri, ceea ce a făcut ca în zonele Aviaţiei - Barbu Văcărescu şi Grozăveşti - Politehnică, dar şi Tineretului să fie finalizate în acest an aproximativ 1.500 de unităţi.

Potrivit Coldwell Banker, adoptarea legii dării în plată şi epuizarea primului plafon disponibil pentru finanţări prin Prima Casă a dus la o scădere a vânzărilor de locuinţe noi, scădere care a fost recuperată apoi după suplimentările fondurilor Prima Casă, dar şi după ce majoritatea instituţiilor finanţatoare au revenit la avansuri de 15% - 20% pentru un credit ipotecar.

Studiul realizat de Coldwell Banker Affiliates of Romania estimează un grad de absorbţie în acest an de peste 70% a locuinţelor finalizate în 2016 în Bucureşti, restul urmând a fi absorbit de piaţă în cea mai mare parte în următoarele şase până la nouă luni, în funcţie de strategiile de business ale dezvoltatorilor şi de condiţiile macroeconomice. Datele Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară indică o majorare cu 8,6% a numărului de tranzacţii încheiate la nivel naţional în primele nouă luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din 2015.

Cele mai mari pieţe rezidenţiale regionale din ţară au fost în 2016 Cluj - Napoca, Constanţa şi Sibiu, cu peste 2.000 de unităţi estimate spre livrare în fiecare din aceste zone, urmate îndeaproape de Braşov, Iaşi şi Timişoara. Cele mai mari grade de absorbţie a noii oferte, de peste 90%, s-au înregistrat în Cluj - Napoca şi Braşov, potrivit studiului Residential Market 2016 Overview, procentul achiziţiilor realizate prin finanţare bancară fiind unul foarte redus, comparativ cu alte regiuni, precum Bucureşti.