Potrivit sursei citate, oferta promoţională este pusă în vânzare în perioada 1 septembrie - 31 octombrie 2015, iar prima zi de valabilitate este în perioada 1 septembrie - 30 ianuarie 2016.

Legitimaţia Interrail Global Pass oferă posibilitatea efectuării de călătorii nelimitate în 30 de ţări europene, din Scandinavia până în Turcia, şi, în plus, traversarea maritimă cu vaporul între Italia şi Grecia. Valabilitatea legitimaţiilor este de la cinci zile până la o lună, pasagerii având libertatea de a alege şi chiar a schimba ruta în timpul călătoriei.

Interrail Global Pass se adresează tuturor categoriilor de călători: tineri, adulţi, copii, seniori şi reprezintă o variantă avantajoasă pentru explorarea continentului european, la preţuri atractive.

Copiii de până la 12 ani beneficiază de gratuitate, iar tinerii cu vârsta până în 26 de ani şi seniorii (cu vârsta peste 60 de ani) dispun, de asemenea, de tarife reduse. Un adult poate lua gratuit în călătorie maximum doi copii. Dacă va însoţi mai mult de doi copii, va fi emisă câte o legitimaţie de tânăr cu vârsta sub 26 de ani pentru fiecare dintre ceilalţi copii.

Oferta Interrail Pass Global este vândută în staţiile şi agenţiile CFR Călători deschise traficului internaţional, mentioneaza agerpres.