Potrivit rezoluţiei de începere a urmăririi penale întocmite pe 8 iulie, procurorii îl acuză pe Remus Borza că, în perioada când era administrator judiciar al companiei Hidroelectrica, a direcţionat către societatea sa de avocatură contracte de asistenţă juridică, plătite de Hidroelectrica.

Hidroelectrica a intrat în insolvenţă pe 20 iunie 2012, cu peste 4,4 miliarde de lei datorii şi cu pierderi de 350 milioane de lei după primul semestru al anului 2012, iar administrator judiciar al companiei a fost desemnată firma Euro Insol, deţinută de Remus Borza.

Termenul de ieşire din insolvenţă a companiei a fost 26 iunie, când Tribunalul Bucureşti a confirmat că s-a realizat la timp acest demers, scrie Agerpres in pagina electronica.