Acum, Renault a anunţat că va colabora cu colabora cu Jedlix la producerea unei noi aplicaţii pe smartphone numită Z.E. Smart Charge, care "va optimiza încărcarea vehiculelor electrice". Aplicaţia va fi disponibilă în Olanda până la sfârşitul anului şi din 2018 în alte state europene.

Săptămâna trecută, Renault a revizuit în creştere ţintele de profit şi de vânzări pe termen mediu, ca parte a planului "Drive The Future", menit să protejeze poziţia de lider în domeniul vehiculelor electrice a producătorului auto francez şi să facă faţă concurenţei din partea rivalilor, în cazul maşinilor fără şofer.

Renault a anunţat că vrea să înregistreze o creştere a vânzărilor de 44% până în 2022, beneficiind de recentele investiţii în Iran, India, dar şi de redresarea pieţei auto în Rusia. Compania va lansa opt modele de vehicule sută la sută electrice şi 12 modele electrificate, în următorii şase ani.

De asemenea, până în 2022, alianţa Renault-Nissan va lansa 12 noi modele de vehicule electrice, în încercarea de a-şi păstra avansul pe care îl deţine în prezent graţie modelelor Nissan Leaf şi Renault Zoe, pe măsură ce mai mulţi competitori intră şi ei pe segmentul autovehiculelor electrice, scrie agerpres.