'Repoziţionarea grupului va dura cu certitudine 2-3 ani şi va fi un proces dificil', a explicat şeful VW, într-un interviu acordat publicaţiei germane 'Wirtschaftswoche'. Mueller susţine că ar prefera ca VW să-şi depăşească rivalii în privinţa profitabilităţii şi mai puţin în cea a vânzărilor, după ce, anul trecut, compania germană a vândut pe plan global peste zece milioane de vehicule.

'Din punctul meu de vedere, recordurile de vânzări nu sunt atât de importante', a explicat şeful VW, asigurand că va încerca să continue expansiunea modelelor diesel în SUA, a doua mare piaţă auto din lume, în ciuda problemelor cu care se confruntă grupul german.

In cursul acestei saptamani, Matthias Mueller se va deplasa in SUA, pentru prima dată de când a început scandalul emisiilor, în octombrie 2015. Vizita intervine la cateva zile dupa ce, luni, Departamentul american al Justiţiei şi-a anunţat intenţia de a cere despăgubiri VW pentru instalarea ilegală a unui soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Daunele pe care ar urma să le plătească Volkswagen, alături de subsidiarele sale Audi şi Porsche, s-ar putea ridica la miliarde de dolari, a declarat un oficial de la Departamentul american al Justiţiei. Analiştii estimează că amenzile ar putea depăşi 90 miliarde de dolari, sau 37.500 dolari per vehicul. Sunt vizate aproape 600.000 de vehicule.

De asemenea grupul german este investigat pentru că ar fi indus în eroare consumatorii şi autorităţile de reglementare din SUA, adauga agerpres.