Reţeta clasică autocopiantă dispare de la 1 ianuarie 2013, iar varianta pentru medicii care nu au legătură la internet sau care au probleme cu acesta este prescrierea offline, a declarat medicul şef al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Marius Filip.



"Avem o soluţie pentru situaţiile în care nu există legătură la internet sau sunt probleme cu internetul, respectiv varianta offline. Nu s-a gândit nimeni la ea, este folosită doar de trei şi ceva la sută dintre prescriptori", a spus medicul şef al CNAS. Marius Filip a adăugat că de la 1 ianuarie 2013 medicii vor prescrie în sistem online şi varianta de rezervă va fi aceea offline. El a precizat că pentru pregătirea introducerii sistemului de prescriere electronică au fost alocate fonduri europene în valoare de opt milioane de euro, de aceea nu poate fi amânată introducerea acesteia. Medicul şef al CNAS a mai spus că perioada de acomodare la noul sistem expiră la începutul anului viitor.

Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) şi Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) au semnalat recent Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate problemele întâmpinate de medicii de familie după primele patru luni de utilizare a sistemului de prescriere electronică a reţetelor compensate şi gratuite. Reprezentanţii SNFP şi FNPMF au precizat că problemele inerente Sistemului Informatic de Prescripţie Electronică (SIPE) pot fi rezolvate de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în timp util, astfel încât pacienţii să nu aibă de suferit începând din 1 ianuarie 2013, când reţeta electronică va deveni singura modalitate de obţinere a medicamentelor gratuite şi compensate.

Aceştia au precizat că atunci când medicul verifică online pe serverul CNAS, în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI), dacă pacientul aflat în acel moment în cabinet apare în sistem ca asigurat sau nu, în aproximativ 10 la sută din cazuri constată că serverul CNAS conţine date eronate, cum ar fi: elevii care au împlinit 18 ani apar neasiguraţi, deşi conform legii, rămân asiguraţi dacă îşi continuă şcolarizarea, până la 26 ani; pensionari cu pensii sub 700 lei apar ca pensionari obişnuiţi, cu pensii peste 700 lei; nou-născuţii sunt validaţi în sistem abia după a doua lună, astfel încât nu pot beneficia de servicii în sistemul de asigurări în primele două - trei luni de viaţă şi nici serviciile acordate acestora nu pot fi decontate conform legii, către furnizori; persoane cu handicap sau beneficiari ai unor legi speciale care ar avea dreptul la reţete gratuite apar ca pensionari obişnuiţi.

Totodată, reprezentanţii SNFP şi FNPMF susţin că încă mai există cazuri în care medicul află interogând SIUI "că pacientul viu aflat în faţa sa şi care solicită un serviciu medical ar fi de fapt decedat". Potrivit acestora, datele eronate pun medicul în imposibilitatea de a elibera reţeta electronică. Sistemul Informatic de Prescripţie Electronică verifică în SIUI categoria de asigurat a fiecărui pacient şi o preia în reţeta electronică automat, iar tot ceea ce nu corespunde, apare ca eroare şi nu permite eliberarea reţetei, fie în cabinet, fie în farmacii. Medicii de familie mai semnalează că, deşi timpul necesar verificării şi înregistrării unei reţete electronice în SIPE este de obicei de 30 - 50 de secunde, există perioade în care acesta răspunde, uneori cu o eroare, după mult mai mult timp.

O altă problemă semnalată CNAS o reprezintă întreruperile de curent electric, de acces la internet - problemele temporare, dar inerente ale componentelor hardware şi software -, ce duc, potrivit SNFP şi FNPMF, la perturbarea activităţii medicale şi nemulţumirea pacienţilor, nevoiţi să aştepte remedierea problemelor. Medicii de familie au propus ca şi după 1 ianuarie 2013 să existe posibilitatea de prescriere offline pe formulare pretipărite, în cazul apariţiei unor astfel de probleme. De asemenea, ei pledează pentru optimizarea aplicaţiei oferite de CNAS pentru prescrierea electronică, astfel încât în cazul în care validarea şi confirmarea reţetei necesită prea multe minute, acest proces să nu ducă la blocarea calculatorului şi implicit a activităţii din cabinet. Din 2 iulie, reţetele electronice se eliberează în paralel cu cele pe hârtie. Trecerea completă la noul sistem este prevăzută pentru 1 ianuarie 2013, când prescrierea electronică şi eliberarea medicamentelor compensate se vor face exclusiv în sistemul prescripţiei electronice (online şi offline).