Illustris poarta semnatura specialistilor MIT. „Programul nostru tine cont de legile naturii, de gravitatie, formarea supernovelor, a gaurilor negre, prezentant evolutia universului pana in prezent”, a declarat coautorul studiului, Shy Genel, pentru Popular Mecanisc.

„Pentru prima data, avem o simulare care acopera o larga parte a universului si care are, de asemenea, o destul de buna rezolutie pentru a putea privi structura interna a galaxiilor”, a continuat el.

Simularea debuteaza cu 12 milioane de ani dupa Big Bang si acopera 13 miliarde de ani, oprindu-se foarte aproape de epoca noastra. O astfel de harta a universului virtual permite oamenilor de stiinta sa-si faca o idee despre fenomenele imposibil de observat. Munca astrofizicienilor este, practic, destul de limitata, pentru ei lucreaza pornind de la lumina stelelor, uneori destul de slaba, daca sunt batrane sau aflate la foarte mare distanta.

Au fost puse la punct si alte simulari, dar nici una nu a oferit atata speranta si satisfactie precum Illustris, afirma specialistii. Cercetatorii pot observa miscarile de gaze, gaurile negre si materia neagra. Aceasta din urma, care formeaza 80% din masa universului, potrivit cercetatorilor, ridica, printre altele, cele mai multe semne de intrebare.

 


Gentside Découverte