Pe 25 septembrie dimineața s-au înregistrat primele două cutremure cu magnitudini de 3,3 și respectiv 3,4 grade pe scara Richter. Primul s-a produs la ora 3,36 la o adâncime de 7 kilometri, al doilea (la ora 5,50) la 6 kilometri. În seara aceleiași zile a avut loc un al seism, cu magnitudinea de 3,2 grade, la o adâncime de 4 kilometri.

Pe data de 30 septembrie, alta miscare telurica, cu o intensitate de 3,8 grade, s-a produs în localitatea gălățeană. Alt  cutremur a avut loc pe 3 octombrie (3,8 grade), un specialist de la Institutul Național de Fizică a Pământului (NFP) urmând să monitorizeze de la fața locului situația.

O zi mai târziu, pe 4 octombrie, MIhai Diaconescu, de la INFP, a declarat că seismele înregistrate în zona Izvoarele sunt de natura tectonica și nu sunt cauzate de exploatări petroliere. Potrivit acestuia, din 23 septembrie în regiune s-au înregistrat 77 de cutremure cu magnitudine peste 2 grade pe scara Richter, pe o falie cu o lungime de 20 de kilometri, dar zona este cunoscută ca având activitate seismică încă din anul 1887. Alte două cutremure au avut loc în aceeași zi, cu magnitudini de 3,8 și 2,5 grade pe scara Richter, iar pe 6 octombrie a mai avut loc încă unul, de 2,8 grade Richter.

''Fenomenele seismice înregistrate în zona Izvoarele au caracter de unicat în lume și nu sunt produse de exploatările petroliere din zonă'', declara, pe 8 octombrie, secretarul de stat Tudor Prisecariu, președinte al Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică din cadrul Ministerului Educației și Cercetării.

Pe 13 octombrie, INFP comunica faptul că numărul cutremurelor produse în zona Galați ajunsese la 263, în ziua de 11 octombrie înregistrându-se nu mai puțin de patru cutremure cu magnitudini cuprinse între 1,1 și 1,5 grade pe scara Richter.

Trei zile mai târziu, pe 16 octombrie, Institutului Național de Fizică a Pământului /INFP/ informa că seismele produse în zona Galați, în perioada 25 septembrie-15 octombrie, sunt exclusiv de natură tectonică, fenomenele fiind neobișnuite pentru această regiune prin amploarea lor. Conform studiilor efectuate de către echipele de specialiști seismologi, în perioada analizată, cutremurele produse nu au fost determinate de alți factori precum inundații sau exploatări de petrol.

Datele indicau că activitatea seismică în zona Galați se redusese semnificativ, frecvența de producere și magnitudinile scăzând din data de 11 octombrie 2013.  Potrivit INFP, mai mult de 250 de cutremure s-au produs în zona Galați în perioada menționată, fiind înregistrate 19 evenimente cu magnitudinea de peste 3 grade pe scara Richter.

Evoluția și situația rezultată în urma cutremurelor produse în localitatea Izvoarele a fost prezentată Guvernului de ministrul delegat pentru Cercetare Științifică Mihnea Costoiu, într-un Raport întocmit în urma analizelor realizate de nouă instituții, Institutul Național pentru Fizica Pământului fiind coordonatorul cercetării și instituția care a elaborat raportul. ''Focarele de cutremur din județul Galați au avut ca epicentru aria cuprinsă între satele Schela și Negrea și s-au produs la 5-10 km în subteran, dar efectele majore s-au resimțit în zona Izvoarele pentru că într-o anumită parte a localității există la adâncime două canale de roci dure îmbibate cu apă, care ar fi favorizat propagarea și efectul sonor al seismelor'', se arăta în Raportul citat de Agerpres in pagina telurica.