Economist Intelligence Unit a alcătuit un clasament privind riscurile izbucnirii unor tensiuni sociale. În categoria ţărilor în care există un "risc foarte mic" de izbucnire a tensiunilor sociale sunt incluse Austria, Danemarca, Japonia, Luxemburg, Norvegia şi Elveţia.

În categoria statelor cu "risc mediu" sunt ţări precum Belgia, Marea Britanie, Columbia, Cuba, Franţa, Georgia, Ungaria, Israel, Italia, Olanda, Rusia sau Serbia.

România este considerată de către EIU drept o ţară cu "risc ridicat" de izbucnire a unor tensiuni sociale, alături de state precum Albania, Belarus, Bulgaria, Burundi, Camerun, Cambodgia, Iran, Republica Moldova, Pakistan, Filipine, Portugalia, Africa de Sud, Turcia şi Ucraina.

Riscuri "foarte mari" de izbucnire a unor violenţe sociale sunt în Egipt, Grecia, Irak, Liban, Libia, Sudan sau Venezuela.

"Diminuarea veniturilor şi rata mare a şomajului nu sunt urmate mereu de tensiuni sociale. Doar atunci când problemele economice sunt însoţite de alte elemente de vulnerabilitate apare riscul major de instabilitate. Printre factori se numără diferenţe mari la capitolele venit/inegalitate, politici guvernamentale ineficiente, nivel scăzut al indemnizaţiilor sociale, tensiuni etnice şi episoade precedente de violenţe. Un factor de o importanţă deosebită remarcat în ultimul timp pare să fi fost erodarea încrederii în guvern şi în instituţii: o criză a democraţiei", explică experţii Economist Intelligence Unit., scrie Mediafax.