Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, pentru România organismul de la Bruxelles a cerut recuperarea a 12,5 milioane de euro pentru deficienţe ale controalelor privind eligibilitatea şi cheltuielile beneficiarilor, dar şi deficienţe în aplicarea de sancţiuni în cadrul măsurii 'modernizarea exploataţiilor agricole' din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR).

De asemenea, Comisia Europeană a calculat corecţii financiare pentru controale incomplete privind parcelele şi registrele, în valoare de 5,2 milioane de euro, care ar urma să aibă însă un impact financiar net de 2,96 milioane de euro, circa 2,2 milioane de euro fiind deja recuperate din corecţii anterioare. CE a solicitat marţi unui număr de 22 de state membre returnarea sumei totale de 414 milioane de euro, cheltuiţi necorespunzător prin Politica Agricolă Comună.

Celelalalte 21 de state membre cărora li s-au solicitat restituiri de fonduri sunt: Belgia, Bulgaria, Republica Cehă, Danemarca, Germania, Irlanda, Grecia, Spania, Franţa, Italia, Cipru, Lituania, Ungaria, Malta, Olanda, Polonia, Slovenia, Slovacia, Finlanda, Suedia şi Marea Britanie. Cele mai mari returnări, în valoare de 129,4 milioane de euro, revin Marii Britanii, urmată de Italia cu 66 milioane de euro, Spania cu 40,6 milioane de euro, Polonia cu 34,4 milioane de euro, Spania cu 16 milioane de euro.

Statele membre sunt responsabile cu efectuarea plăţilor şi cu verificarea cheltuielilor efectuate în cadrul politicii agricole comune (PAC), iar CE are obligaţia de a se asigura că acestea au utilizat fondurile în mod corect. Banii revin la bugetul UE deoarece nu au fost respectate reglementările UE sau pentru că procedurile de control al cheltuielilor agricole au fost necorespunzătoare. Întrucât unele dintre sume au fost deja recuperate de la statele membre, în prezent ar mai urma să fie returnate aproximativ 393 milioane de euro, mai precizează comunicatul Comisiei, scrie Mediafax in pagina electronica.