România se situează în faţa unor ţări precum Ungaria (locul 48), Slovenia (49), Grecia (50) şi Bulgaria (55), dar este devansată de Slovacia (locul 46), Rusia (45), Turcia (40) şi Polonia (33).

Cea mai competitivă economie din lume este SUA, devansând Hong Kong, Singapore, Elveţia, Canada, Luxemburg, Norvegia, Danemarca Suedia şi Germania. Punctajul obţinut de România a fost de 57,133% din competitivitatea SUA, considerată nivelul de referinţă, se arată în raport.

Autorii studiului subliniază faptul că nouă din primele 10 cele mai bine clasate ţări în topul celor mai competitive economii sunt incluse şi în top 10 după factorul eficienţa afacerilor. 'Pur şi simplu eficienţa afacerilor necesită o productivitate mai mare iar competitivitatea unei ţări este puternic legată de capacitatea companiilor de a rămâne profitabile în timp. Creşterea productivităţii rămâne o provocare fundamentală pentru toate ţările', a declarat directorul World Competitiveness Center, Arturo Bris.

Studiul World Competitiveness Yearbook (WCY) este realizat anual, începând cu 1989, şi analizează competitivitatea economiilor pe baza a aproape 350 de criterii. În studiul din 2015 sunt cuprinse 61 de ţări. Indicatorii sunt grupaţi în patru categorii, respectiv performanţe economice, eficienţa guvernului, eficienţa afacerilor şi infrastructura, scrie agerpres.