"Pentru că în perioada 2014-2020 vor fi şi mai mulţi bani, Roşia Montană se poate dezvolta şi poate să atragă fonduri pe agricultură, pe antreprenoriat, pe turism", a declarat, joi, Irina Pop reprezentant al Fundaţiei PACT şi al Reţelei RuralNet, într-o conferinţă susţinută împreună cu reprezentanţii Confederaţiei Naţionale Sindicale "Cartel Alfa" şi ActiveWatch pe tema locurilor de muncă de la Roşia Montană.

Irina Pop a arătat că "din fonduri europene, în următorii şapte ani, România ar putea obţine cam de nouă ori mai mult decât toată suma care s-ar putea obţine din exploatarea aurului de la Roşia Montană".

Deciziile privind modul în care urmează să fie alocate fondurile europene din perioada 2014-2020 nu au fost încă luate. "Deciziile privind modul în care se vor aloca aceşti bani nu sunt încă luate, ceea ce înseamnă că decizia este acum în mâinile Guvernului. Este o decizie politică despre cum vor fi alocaţi aceşti bani", a spus Pop, după prezentarea câtorva soluţii pentru crearea de locuri de muncă în Roşia Montană.

In paralel cu atragerea fondurilor europene, "este esenţial să se dezvolte infrastructura şi serviciile în zonă" şi, nu în ultimul rând, trebuie investit în capital uman, pentru că, "în Roşia Montană, a fost o politică de populare în ultima vreme", crede repreyentantul ONG-ului.

Dintre categoriile de proiecte ce ar putea fi implementate pentru creşterea numărului locurilor de muncă în Roşia Montană, ca alternativă "sustenabilă şi durabilă" la extragerea aurului, au fost identificate cele privind agricultura montană.

Astfel, a fost prezentat un studiu realizat de o echipă de cercetători din cadrul Academiei de Studii Economice, care arată faptul că "există posibilităţi reale de creştere, printr-o organizare mai bună a producţiei agricole şi prin procesarea produselor".

Reprezentanţii ONG-urilor şi ai confederaţiei sindicale au precizat că nu sunt "reprezentanţii demonstranţilor din Piaţa Universităţii sau din alte localităţi ale ţării" şi că ei vor doar să ofere o alternativă de dezvoltare a zonei "celor interesaţi să găsească soluţii pentru dezvoltarea economică a Roşiei Montana".

"Nu suntem în calitate de reprezentanţi ai demonstranţilor din Piaţa Universităţii din Bucureşti sau din alte localităţi din ţară. Am avut iniţiativa pentru că vrem să venim în întâmpinarea celor interesaţi să găsească soluţii alternative pentru dezvoltarea Roşiei Montană", a subliniat Mircea Toma, de la ActiveWatch.

El a precizat că ideea prezentării unor soluţii pentru dezvoltarea zonei a plecat "de la o enervare simplă atunci când am auzit declaraţia făcută de prim-ministrul Victor Ponta, potrivit căreia respingerea proiectului de exploatare a aurului de la Roşia Montană va însemna ştergerea judeţului Alba de pe harta economică a ţării, lucru care, din punctul nostru de vedere, înseamnă abdicarea de la misiunea de premier".