„Livrarile vor incepe in iulie anul curent”, a declarat Sechin in cadrul forumului economic internatinal, ce-si desfasoara lucrarile la Sankt-Petersburg. „Este vorba de o cantitate totala de petrol estimata la 365 milioane de tone, contractul fiind evaluat la 270 miliarde de dolari”, a mentionat oficialul rus.

Anterior, presedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat ca respectivul contract petrolier se cifreaza la 60 de miliarde de dolari. Sechin a precizat astazi ca seful statului s-a referit numai o parte a afacerii. „Este unul dintre elementele tranzactiei... Detaliile le veti afla mai tarziu”, le-a inchis Sechin gura ziaristilor.

Vedomosti mentioneaza ca, in prezent, Rusia livreaza Chinei prin sistemul societatii Transneft o cantitate de 15 milioane tone de petrol pe an. Incepand de luna viitoare, Rusia a promis sa sporeasca exportul de titei, astfel incat la sfarsitul anului se va ajunge la 800.000 de tone si pana la 2 milioane de tone pana la finalul lui 2014.