Cele doua grupuri au inceput operatiunile de explorare intr-un perimetru, unde adancimea marii este de 422 de metri. Rezultatul forarilor, care vor ajunge la 1.516 metri, va fi anuntat spre sfarsitul acestui an.

Adaugat in iulie pe lista societatilor sanctionate de Statele Unite din cauza crizei ucrainene, Rosneft, condus de Igor Secin, un apropiat al presedintelui Vladimir Putin, a asigurat ca relatiile de parteneriat cu importantele companii occidentale vor continua. Rosneft va lansa, de asemenea, un proiect cu grupul american ExxonMobil in nordul Siberiei.

Rupt de pietele americane, compania rusa, unde statul detine 69%, a cerut, pe de alta parte, ajutor public pentru rambursarea datoriilor sale, cifrate la 30 de miliarde de dolari.