'Pot să vă spun că am discutat cu specialiștii cu privire la diosulfatul de sodiu utilizat într-o altă tehnologie de extracție a aurului. Specialiștii spun că, în acest caz, apar reactivi mult mai toxici care ajung în halda de steril și se degradează mult mai greu în comparație cu cianura. În ceea ce privește propunerea operatorului propusă este una care se utilizează de mai mult de un secol și mult îmbunătățită. Tehnologia cu care vine operatorul respectă toate criteriile celor mai bune practici în domeniu', a afirmat Plumb.

Întrebată ce se va întâmpla dacă investitorul de la Roșia Montană va descoperi și alte zăcăminte în afară de aur și argint, Rovana Plumb a menționat că va fi vorba despre o altă licență. 'În ceea ce privește acordul discutat între stat și operator, acesta se referă doar la aur și argint acordată în anul 1999, o licență de exploatare pentru aceste două metale, valabilă 20 de ani. În situația în care vor exista și alte substanțe, pe parcursul etapelor de exploatare, acestea vor face obiectul unei alte licențe, conform legislației în vigoare. Pe marja acestei licențe, am negociat ca reprezentanți ai statului român pentru apărarea statului', a spus ministrul Mediului.

Ideea introducerii unei noi tehnologii privind extracția aurului a fost adusă în discuție, recent, de către cercetătorul Jack Goldstein. Acesta susține că tehnologia este nu doar nepoluantă, dar nici nu ar necesita decopertarea munților și, deci, distrugerea peisajului sau a galeriilor romane.Parlamentarii comisiei speciale pentru Roșia Montană s-au reunit, marți, pentru a discuta despre investiția pe care canadienii de la Roșia Montană Gold Corporation /RMGC/ vor să o deruleze într-un proiect de extracție a aurului.

Începând de miercuri, timp de două zile, membrii comisiei se vor deplasa la Roșia Montană, unde vor sta de vorbă cu reprezentanți ai minerilor, ai companiei Roșia Montană Gold Corporation, ai ONG-urilor și autorităților. Parlamentarii au termen să încheie raportul cu privire la exploatarea minieră până pe 20 octombrie, prima cameră sesizată fiind Senatul. La jumătatea lunii septembrie, ministrul Mediului, Rovana Plumb, declara că valoarea garanției de mediu pe care investitorul canadian o va depune, anual, în contul statului român pentru proiectul de la Roșia Montană este de 146 milioane de dolari, la care se adăugă o garanție suplimentară, în caz de accident ecologic, în valoare de 25 milioane dolari, în fiecare an, mentioneaza Agerpres in pagina electronica.