Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a anunţat că Pădurea Trivale va fi desemnată rezervaţie naturală de tip forestier, precizând că propunerea va fi săptămâna viitoare pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern, relateaza Mediafax.

Anunţul a fost făcut de ministrul Mediului şi Pădurilor la ceremonia de decernare a premiului "Primăria Verde - pentru iniţierea unui proiect".

Premiul a fost câştigat de Primăria Piteşti, pentru proiectul "Creare Parc Lunca Argeşului", finanţat din fonduri europene, având o valoare de peste 40 de milioane de lei.

"Am ceva să vă anunţ, ceva legat de sufletul dumneavoastră, şi anume că Pădurea Trivale va fi desemnată rezervaţie naturală de tip forestier, chiar săptămâna viitoare, la şedinţa de Guvern va fi pe ordinea de zi", a spus Rovana Plumb, citată într-un comunicat de presă al Ministerului Mediului.

Ministrul Rovana Plumb a mai spus că se bucură de faptul că astfel de proiecte verzi sunt dezvoltate, iar autorităţile locale preiau iniţiative de a respecta natura, dar şi de a utiliza fondurile europene în interesul cetăţenilor.

"Sunt mulţumită când văd banii europeni puşi la lucru într-un mod util. Extinderea suprafeţei de spaţiu verde într-un oraş precum Piteşti era un gest necesar", a adăugat Rovana Plumb.

Ministrul Mediului a mai anunţat că va propune Guvernului ca în noul Program de Guvernare să fie prevăzută reţeaua "Oraşul Verde", similar reţelei Natura 2000.

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a spus că este bucuros de faptul că premiul a fost acordat oraşului său natal.

"Este meritul primăriei de a aduce acest premiu în Piteşti, victoria este cu atât mai mare cu cât am depăşit Primăria Arad. Ne angajăm la un nou concurs. Avem datoria ca în anul 2013 să câştigăm şi premiul «Oraşul Verde»", a spus ministrul Agriculturii.

Primarul municipiului Piteşti, Tudor Pendiuc, a prezentat proiectul pentru care primăria a primit premiul.

"E o mare bucurie pentru noi şi o onoare, în egală măsură, faptul că am primit acest titlu. Mă bucur că am putut realiza din acea zonă unde se aduna gunoiul, un parc de o frumuseţe deosebită şi de care se vor bucura nu doar piteştenii, ci locuitorii întregului judeţ", a spus primarul Pendiuc.

Directorul Infomediu Europa, Stere Creţu, a explicat sistemul pe care funcţionează Gala de premiere, dar şi faptul că 2012 este cel de-al şaselea an consecutiv de când se organizează.

"Ideea galei a fost să prezentăm şi lucruri bune, nu doar lucruri rele, din punctul de vedere al presei constructive. Suntem datori să scoatem în evidenţă că în România se investeşte, se derulează proiectele până la capăt şi suntem mândri de aceşti cetăţeni responsabili faţă de natură", a spus Stere Creţu.

La eveniment au mai participat preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, prefectul judeţului Argeş, Cristian Soare, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor de protecţia mediului din judeţ.

Parcul Lunca Argeşului este amplasat în partea de nord a municipiului Piteşti, în zona periferică a oraşului, terenul reprezentând un potenţial de dezvoltare atât la nivel zonal, cât şi municipal.

Revista de mediu şi ecologie Infomediu Europa este iniţiatoarea evenimentului de premiere şi promovare a persoanelor, proiectelor şi organizaţiilor cu impact semnificativ în protecţia mediului. Chestionarul de vot prin intermediul căruia se stabilesc câştigătorii este completat de entităţi şi instituţii din domeniul protecţiei mediului, printre care Agenţia de Mediu, Garda de Mediu sau Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva.