In context, oficialul militar a subliniat că pe teritoriul Rusiei, din regiunea centrală Tver până în Irkuţk, Siberia, există sisteme moderne de rachete balistice ale căror poziţii nu sunt cunoscute de "inamici". "De aceea, Rusia nu intenţionează să monteze rachete strategice înregiunea Arctica; nu sunt necesare", a explicat generalul.

Preşedintele Vladimir Putin avertiza, în urmă cu o lună, că Rusia va consolida capacităţile nucleare strategice ca reacţie la sistemele antirachetă instalate de SUA în Europa de Est. "Am spus de la început că vom dezvolta sisteme de atac pentru distrugerea oricăror instalaţii antibalistice", spunea Putin pe 10 noiembrie.

Ulterior, in octombrie, Putin atrăgea atenţia că extinderea sistemului american antirachetă in Europa de Est reprezintă o ameninţare la adresa capacităţilor nucleare ruse. Rusia a avertizat că elementele antirachetă care urmează să fie instalate la Deveselu reprezintă încălcări ale Tratatului forţelor nucleare intermediare (INF), cerând României şi SUA să conştientizeze "responsabilitatea" montării acestor sisteme şi să renunţe la plan "cât nu este prea târziu".

Moscova a acuzat de multe ori că sistemele antirachetă care urmează să fie instalate în România şi Polonia reprezintă încălcări ale prevederilor Tratatului forţelor nucleare intermediare (INF). În martie, Serghei Riabkov, adjunctul ministrului rus de Externe, afirma că sistemele MK-41 (Aegis) sunt utilizate pentru rachete cu rază medie şi lungă de acţiune - sisteme interzise prin Tratatul forţelor nucleare intermediare. Washingtonul a exprimat propriile nemulţumiri privind presupuse încălcări ale Tratatului de către Rusia.

Ca reacţie la acuzaţiile Moscovei, Preşedinţia Statelor Unite a comunicat în mai multe rânduri că sistemul american de apărare antirachetă care va fi amplasat în România nu încalcă Tratatul forţelor nucleare intermediare (INF).