In dimineata zilei de luni, 28 iulie, actionarii fostului imperiu petrolier al oligarhului Mihail Hodorkovski vor afla daca justitia le va da dreptate si va obliga Rusia la plata unei amenzi istorice de peste 100 de miliarde de dolari (74 miliarde de euro).

Hodorkovski, fondatorul grupului Iukos, a fost eliberat in decembrie anul trecut, dupa 10 ani petrecuti in spatele gratiilor. Devenit, la inceputul anilor 2000, cel mai bogat om din Rusia, el a fost arestat in 2003 si condamnat pentru frauda fiscala si spalare de bani la 9 ani, apoi la 12 ani de detentie in cadrul a doua procese denuntate drept "politice" de Amnesty International si de Occident.

Miliardarul avusese insa curajul sa-l infrunte pe presedintele Vladimir Putin. Dosarul afacerii care s-ar putea incheia la 28 iulie nu are legatura directa cu Hodorkovski, aflat acum in Elvetia.

Holdingul financiar GML, fost Menatep, devenit actionar principal al Iukos in 2005, dupa arestarea oligarhului, este cel care a dat in judecata statul rus. Actionarii GML sunt fosti parteneri rusi ai lui Hodorkovski, dar si oameni de afaceri americani.

Acestia din urma sunt sustinuti in demersul lor de Congresul Statelor Unite. GML acuza Rusia de exproprieri "ilegale" si "discriminatorii". Grupul Iukos a fost dezmembrat de autoritatile ruse prin intermediul unor "licitatii trucate", potrivit GML, in profitul societatii petroliere Rosneft, condus astazi de un apropiat al liderului de la Kremlin, Igor Setchin.

Importanta activelor aflate in joc - Iukos a fost prima companie petroliera rusa - explica suma enormw ceruta de actionari, adica peste 100 de miliarde de dolari. In noiembrie 2009, tribunalul de la Haga a acceptat demersul actionarilor Iukos.

Tehnic vorbind, in caz de condamnare, Rusia poate face recurs, dar majoritatea avocatilor implicati in aceasta afaceri sunt de parere ca Moscova va accepta sanctiunea care va fi decisa de instanta, indiferent de natura ei.