"Nu vor exista explicaţii pe această temă", a spus Kelin, comentand, la solicitarea agentiei RIA Novosti, informaţia din Der Spiegel. In opinia lui, la preconizata întâlnire se va proceda la loc un schimb de parari pe marginea "celor mai arzătoare probleme ce preocupă în prezent ambele părţi". Iar Moscova este ingrijorata de desfăşurarea, prin rotaţie, a batalioanelor NATO în Polonia şi ţările baltice, în timp ce NATO are întrebări legate de manevrele ruse "Zapad 2017"şi "Kavkaz", precum şi aplicaţiile din Crimeea.

"Despre asta se va vorbi, despre transparenţă. Va fi un schimb de opinii pentru a elimina îngrijorarea existentă", a subliniat Kelin, in conditiile in care NATO şi-a exprimat în repetate rânduri preocuparea în legătură cu transferul în Kaliningrad a variantei Iskander ("Iskander-M") capabilă să transporte focoase nucleare.

Prezentand lucrurile din alta perspectiva, seful diplomatiei de la Kremlin, Sergei Lavrov, a declarat, la randul sau, ca, spre deosebire de Statele Unite, Moscova relochează armament pe propriul teritoriu şi nu în afara ţării. Rusia a amenintat inca din 2008 ca va amplasa rachete cu rază scurtă de acţiune în Kaliningrad, ca raspuns la desfasurarea in Europa de est a elementelor sistemului antirachetă, vazute drept o ameninţare directă la adresa securităţii sale. De atunci, relaţiile dintre Moscova şi Occident s-au deteriorat la un nivel fără precedent de la încheierea Războiului Rece, ca urmare a rolului jucat de Rusia în criza din Ucraina, a anexării Crimeii şi a implicării Rusiei în conflictul din Siria.

Venind in completare, Ministerul Apărării a reluat o teza mai veche a Moscovei, afirmand ca implementarea la nivel global a sistemului american de aparare aeriana constituie o ameninţare la adresa securităţii mondiale, care, în opinia sa, a fost conceput pentru a descuraja Rusia şi China şi provoacă o nouă cursă a înarmării. "Sistemul antirachetă reprezintă un simbol pentru dezvoltarea potenţialului de rachete în lume, provocând astfel o nouă cursă a înarmărilor", a adaugat un reprezentant al Statului Major al armatei ruse.

Citat de RIA Novosti, generalul a apreciat ca activarea elementelor antirachetă în Alaska, România şi Polonia măreşte capacitatea acestora de a intercepta rachete ruseşti. Pe de alta parte, Moscova este de parere ca patrularea mărilor Neagră şi Baltică de către navele SUA reprezintă o ameninţare la adresa instalaţiilor militare din partea europeană a Rusiei, deoarece există o incertitudine în privinţa muniţiei cu care sunt încărcate în prezent lansatoarelei.