Evenimentele din august 1991 de la Moscova au generat numeroase semne de intrebare, multe, foarte mutle ramase fara raspuns. Involuntar, a fost pusa la indoiala intentia pucistilor de a prelua puterea si de a-l izola pe Mihail Gorbaciov. Oare nu primul si ultimul presedinte al URSS a aprobat intreaga sanctiune?

Totul a inceput cu propunerea lui Gorbaciov de înlocuire a Tratatului de înfiinţare a URSS, semnat în 1922, cu alt document, care transforma, practic, URSS în confederaţie, adică o uniune de state suverane şi independente. S-ar fi produs, astfel, o descentralizare a puterii, în favoarea fiecărei entitati componente, fapt interpretat de nucleul dur al PCUS drept o dizolvare a URSS.

Destramarea incepuse insa dupa ce Estonia, Letonia, Lituania şi Georgia îşi declaraseră independenţa faţă de Uniune. Rusia facuse la fel la 12 iunie 1990. Initial, noul Tratat urma sa fie semnat in 2 august 1991,dar a fost amanata pentru 20 august, decizie adoptata la o intrevedere cu usile inchise convocata de Gorbi la resedinta oficiala de la Novo-Ogarevo. Au particitat Boris Eltin si Nursultan Nazarbaev. Pe 4 august, Gorbaciov a plecat in concediu, la Foros, in Crimeea.

Cateva zile mai tarziu, in dimineata zilei de 19 august televiziunile sovietice si-au intrerupt brusc emisiunile obisnuite. S-a difuzat Lacul Lebedelor. Ulterior, ei au aflat ca, din cauza starii de sanatate, presedintele URSS nu isi mai poate indeplini obligatiunile ce-i revin, astfel ca in anumite regiuni a fost instituita stare de urgenta, iar pentru a asigura conducerea tarii a fost creat un organ special: Comitetul de stat pentru situatii de urgenta, care a vorbit despre "o lovitura de stat pusa la cale pentru a impiedica semnarea" noului tratat unional.

Puciul a durat trei zile - din 19 pana in 21 august 1991. In seara zilei de 21 august, vicepresedintele URSS si seful Comitetului mentionat a semnat decretul de dizolvare a acestuia, pentru ca a doua zi Gorbaciov sa revina la Moscova.Tot atunci au inceput sa fie arestati participantii activi la puci.

In acest context, analistii rusi enumera o serie de fapte care arunca o lumina noua asupra acelor intamplari. Este amintit, printre altele un interviu acordat de fostul sef al administratiei presedintelui URSS, Valeri Boldin, care a declarat ca inca de la inceputul anilor 1990 Gorbaciov a ridicat problema instituirii starii de urgenta. "Toti cei care au participat la sedinta unde s-a discutat acest subiect au intrat, ulterior, in componenta Comitetului pentru situatii de urgenta. Ideea a placut, astfel ca s-a trecut la elaborarea conceptului de stare de urgenta", preciza Boldin.

Este mentionata, de asemenea, alta afirmatie, a secretarului PCUS pe probleme de aparare, Oleg Baklanov, care "a aflat de acel comitet chiar de la Gorbaciov, in timpul unei consfatuiri din primavara lui 1991". Venind in completare, fostul presedinte al Sovietului suprem al URSS, Anatoli Lukianov, a subliniat ca respectivul Comitet a fost creat, practic, in primele luni din 1991, tot la o intrevedere cu Gorbaciov, cand au fost aprobate, de asemenea, stampila si antetul. "Ati aflat de la altii? Am participat la sedinta", a recunoscut Lukianov. 

De ce era necesar un astfel de Comitet pentru situatii de urgenta? Din cauza situatiei economice dezastruoase de atunci. Interesant este ca, inainte de a pleca in concediu, Gorbaciov a prezidat, in 3 august, o sedinta de guvern, unde i-a fost prezentat starea catastrofala a lucrurilor: un haos aproape general, nu functionau legaturile intre regiunile tarii, nu puteau fi convenite chestiuni simple.

"Este nevoie de masuri extraordinare, adica extraordinare. Obligati-i pe toti. In situatii extraordinare statele actioneaza, in cazul in care circumstantele impun masuri extraordinare!", a fost concluzia lui Gorbaciov.