Daca Moscova va angaja operatiuni militare in Crimeea, se va ajunge la necesitatea unei schimbari radicale a relatiilor dintre Uniunea Europeana si Rusia, a spus Merkel dupa summitul UE de la Bruxelles. Merkel a precizat ca, in caz contrar, Rusia se va confrunta cu sanctiuni economice, desi UE nu „doreste asa ceva”.

In context, Merkel a subliniat ca UE considera ilegal referendumul planificat in Crimeea privind statutul Peninsulei ca republica autonoma din componenta Ucraina sau ca parte a Rusiei. Aceasta consultare populara, a mentionat cancelarul Germaniei, „este incompatibil cu Legea fundamentala a Ucrainei”.

Analizand subiectul, cotidianul Vedomosti scrie vineri intr-un articol intitulat „Rusia a atacat propria economie”, ca intrand in acest conflict cu Ucraina, Moscova si-a pus in mare pericol propriul viitor. Economia rusa va avea de suferit de pe urma crizei din Crimeea si fara sanctiunile promise de UE si SUA, sunt de parere expertii. Agentiile Fitch si Moody’s au confirmat ratingul de tara al Rusiei, dar au avertizat in legatura cu o posibila degradare a notei.

Pentru Moody’s, principalul motiv al revizuirii calificativului acordat Rusiei va fi conflictul armat, pentru Fitch – instituirea de sanctiuni economice si financiare. Completand tabloul, analistii Bank of America Merril Lynch nota, la randul lor, ca situatia din Crimeea va lovi, in primul rand, programul de investitii, afectate de costul tot mai ridicat al creditelor, dupa decizia Bancii Centrale de a majora dobanda de referinta. Prognoza Bank of America Merril Lynch: o reducere a investitiilor cu 3,3%.

In ceea ce priveste industria, un sondaj realizat pe aceasta tema de Institutul pentru economie Egor Gaidar, arata ca 46% dintre sefii de intreprinderi intervievati asteapta o scadere a cererii din cauza crizei din Ucraina. In structura exporturilor rusesti (valoare totala 18.950,9 milioane dolari in 2013) in Ucraina, pe primul loc se afla hidrocarburile (14.068,7 mil dolari), urmate de produse ale industriei chimice (2.794,2 mil dolari) si produsele agricole (811,3 mil dolari).