Vagit Alekperov, directorul general al Lukoil, al doilea producător de ţiţei din Rusia, a afirmat că încă nu a fost luată nicio decizie privind modul în care va fi redusă producţia. Ministerul Energiei nu a emis recomandări privind cotele de reduceri, a precizat şeful Lukoil, companie prezentă şi în România.

Săptămâna trecută, ministrul rus al Energiei declara că toate companiile îşi vor reduce producţia în mod egal, dar nu a oferit amănunte suplimentare. Anterior, Kremlinul anuntase că preşedintele Vladimir Putin s-a consultat cu principalele companii petroliere înainte de a aproba acordul de reducere a producţiei de petrol.

"Creşterea preţurilor petrolului (...) va aduce venituri în plus, atât la bugetul naţional, cât şi la cel al companiilor petroliere", a spus Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului., scrie agerpres.

Tot saptămâna trecută, statele OPEC, în frunte cu Arabia Saudită, au convenit o reducere a producţiei cu 1,2 milioane barili/zi începând din ianuarie 2017, aceasta urmând să fie prima scădere a producţiei decisă de OPEC în ultimii opt ani. Moscova este interesată de creşterea preţului la petrol, produs care asigură o mare parte din veniturile sale bugetare, puternic afectate de sanctiunile impuse de Occident Kremlinului dupa anexarea Crimeei si conflictul din Ucraina.