Motivandu-si demersul, deputatul a estimat ca dupa readucerea Crimeei in componenta Federatiei, dupa crearea Uniunii vamale si pe fondul cresterii sentimentelor patriotice la nivelul populatiei impun revenirea la drapelul epocii imperialiste a Rusiei.

"Sub stindardul imperial, Rusia a repurtat victorii stralucitoare. El este si astazi capabil sa-i uneasca pe toti cetatenii tarii. Tricolorul, readus de Boris Eltin in haosul de la inceputul anilor 1990, a fost o actiune nedezbatuta la nivel national, fara o consultare a poporului. Totul s-a facut atunci la indicatiile consilierilor americani", scrie deputatul in nota sa justificativa.

In ceea ce priveste costul operatiunii de inlocuire a steagurilor, conform calculelor anexate de deputat la proiectul sau de lege s-ar cifra la mai putin de 500 de dolari (15,5 milioane ruble).

Se considera ca tricolorul alb-albastru-rosu a fost introdus de tarul Petru cel Mare la sfarsitul secolului al XVII-lea, el fiind inspirat din drapelul Olandei. Unii istorici sustin insa ca acest steag a existat si inainte de domina lui Petru, scrie cotidianul Izvestia.