I s-ar putea spune Moscova elvetiana. Departe de stepa rusa si de zidul Kremlinului, Geneva este de mai bine de doua decenii capitala mondiala a comertului cu petrol rusesc. "Aici se ascunde bogatia acestui oras", declara, in urma cu cativa ani, avocatul britanic Jeremy Davies, special in comertul cu materii prime. "Cheia succesul firmelor din Geneva a fost comertul cu petrol rusesc", a confirmat un fost membru al guvernului local. 

Cateva cifre. In 2002, conducerea companiei IUKOS, pe atunci lider al industriei petrolier a Rusiei, afirma ca a vandut prin reprezenta ei din Geneva titei in valoare de peste trei miliarde de dolari. In 2015, firma Litasco (filiala a grupului Lukoil) au vandut la Geneva 165 milioane de tone de petrol si produse petroliere (3,2 milioane barili pe zi) pentru aproape40 de miliarde de dolari.

Potrivit unor calcule efectuate in 2012, 80% din vanzarile de petrol rusesesc se efectua prin Geneva. Situatie valabila si acum. O ciudatenie geopolitica, a carei explicatie are radacini istorice, precizeaza cotidianul elvetian Le Temps. In 1910, o treime dintre studentii unitatilor de invatamant superior din Geneva erau rusi, iar la Lausanne acest procent se apropia de jumatate, aminteste profesorul Sebastien Guex.

In perioada razboiului rece, in pofida atitudinii ostile fata de URSS, Elvetia a continuat sa joace un rol economic important pentru sovietici. Spre exemplu, in anii 1970, URSS importa masiv grau occidental prin intermediul unor societati intermediare cu sediul la Geneva. Moscova a lucrat, printre alti, cu Andre & Cie, specializata in relatii comerciale vest-est, si Tradax, filiala a companiei americane Cargill.

Sovieticii aveau relatii bune inclusiv cu firma Continental Grain (Conti), concurenta Cargill. Se spune ca in vara anului 1971, fondatorul ei, Michel Fribourg si oficiali ai URSS au fost surprinsi de o furtuna cand purtau negocieri la bordul unui iaht ancorat nu departe de Corsica. Un incident care a permis formarea unor stabile legaturi de prietenie si afaceri.

Continental Grain a mutat seful firmei sale de trading Finagrain din Paris la Geneva, pentru ca a purta tratative la Paris era aproape imposibil in conditiile unui control foarte strict a operatiunilor comericale. Unul dintre conducatorii de atunci ai Conti isi aminteste cum s-a lucrat in acei ai. "Era nevoie de garnituri uriase de tren pentru a transporta asemenea cantitati gigantice de cereale. In plus, totul trebuia tinut in secret, pentru a nu permite preturilor sa explodeze".

Potrivit spuselor sale, Geneva a devenit centrul european al companiilor, pentru ca Elvetia ajunsese un fel de punct de intersectare a Estului cu Vestul: "Cei din Est obtineau mult mai usor permisiunea de a calatori in Elvetia, decat in SUA sau la Londra. Mai mult, era o perioada de detensionare, iar comertul ar fi trebuit sa contribuie la intarirea relatiilor de pace, iar Geneva era locul unde toate astea se intamplau", a precizat interlocutorul publicatiei Le Temps.

In 1991, URSS s-a dezintegrat. S-a produs un adevarat haos. Monopoluri precum Eksporthleb au disparut. Locul lor a fost ocupat de intreprinzatori tineri, baroni regionali si grupari criminale, care luptau pentru active: mine, depozite, porturi, uzine. Unul dintre noii oameni de afaceri ai Rusiei a fost Mihail Prohorov, viitor oligarh si patronul "Norilski nikel".

""Era unul dintre acei tineri rusi care importau computere in Rusia, umblau in haine ponosite si puteau conta pe sprijinul marilor familii din diaspora mondiala", povesteste Olivier Longchamp, de la HKO Public Eye. "Cumparau uzine pe nimic cu ajutorul unui sistem de vouchere. Nu aveau iesire pe pietele lumii, si vindeau ieftin. Aveau nevoie de export pentru a-si forma capital. Iar aici sunt foarte importante relatiile personale. Uneori, ele se formau cu elvetienii gratie contactelor din perioada URSS". Ca si Prohorov, renumitul oligarh Roman Abramovici si-a infiintat firmele comerciale in Elvetia inca de la inceputul carierei sale.

De cele mai multe ori, acesti rusi nu aveau nici bani, nici contacte in afara granitelor, astfel ca isi vindeau productia chiar la poarte intreprinderilor. Marfa trebuia insa supravegheata, verificata. Firmele elvetiene isi trimiteau agentii in cele mai indepartate colturi ale Rusiei, pentru ca, la fata locului, sa vada cine ce controla si ce producea.

"Toate marile companii aveau oameni asa ca mine", relateaza unul dintre acesti agenti. Faceam un fel de munca de detectivi. Trebuia sa caut persoane, adrese, companii, trebuia sa ma prezint si sa trezesc incredere, pentru ca nimeni nu ne stia, practic. Uneori, aveam sensatia ca sunt primul strain care ajung intr-o zona sau alta".

Treptat, pana la sfarsitul anilor 1990, la Geneva se creease o adevarata retea de firme si societati rusesti care vindeau cereale, ingrasaminte si metal. A urmat petrolul. Prima dintre companiile ruse care si-au deschis filiala la Geneva a fost Lia Oil SA, in 1992, care comercializa titei cecen. A venit apoi randul miliardarului MIhail Hodorkovski, prin intermediul IUKOS, urmat de multi altii. 

Dar poate cel mai insemnat eveniment a fost aparitia la Geneva a companiei Lukoil, in 1994. In 2001, al doilea producator mondial de titei, la acea data, dupa Exxon, a decis sa-si deschida in plin centrul orasului sediul central al filialei Litasco. Si a inceput sa "fure" angajatii firmelor concurente. "Rusii au venit la Geneva, pentru ca elvetienii stiu sa munceasca si pentru ca aici gaseau personalul de care aveau nevoie", explica maganatul petrolier Jean-Claude Gandur. Asa a ajuns Geneva capitala petrolului rus, kazah si azer.