Oleg Aksyutin, membru al echipei manageriale de la Gazprom, a precizat că grupul rus a decis să relanseze un contract semnat anterior cu firma italiană Saipem SpA, contract care inițial viza construcția gazoductului South Stream dar care a fost suspendat după ce președintele Vladimir Putin a anunțat că Rusia a decis să renunțe la acest proiect.

'Am semnat un contract cu Saipem. Două nave vor fi implicate în operațiunile de amplasare a conductelor. Lucrările vor începe în apele de mică adâncime în prima jumătate a lunii iunie', a spus Oleg Aksyutin. Acesta a adăugat că Gazprom intenționează să finalizeze prima secțiune submarină a Turkish Stream până la finele lui 2016.

De asemenea, firma Europipe, un joint venture între Salzgitter Group și AG der Dillinger Hüttenwerke, a anunțat luni că în scurt timp va demara negocierile pentru livrarea de conducte de oțel pentru South Stream. Această firmă urma să livreze 150.000 de tone de conducte potrivit unui contract semnat cu consorțiul South Stream Transport B.V. Însă în condițiile în care acest contract a fost suspendat în luna decembrie 2014, se intenționează ca țevile destinate pentru South Stream să fie folosite pentru gazoductul Turkish Stream.

La rândul său, firma italiană Saipem a primit două contracte în valoare de 2,4 miliarde de euro pentru South Stream. Conform calendarului inițial, Siapem trebuia să înceapă anul trecut să construiască prima linie a South Stream și să asigure servicii de suport pentru construcția celei de a doua linii, scrie agerpres.ro.