"Avem un contract colectiv de muncă în vigoare până anul viitor, în luna aprilie. Sunt convins că vom găsi soluţiile pentru ca oamenii să nu fie disponibilizaţi şi să li se găsească o soluţie pentru venituri. Deja am demarat o procedură pentru ca circa 1.000 de salariaţi de la CFR Marfă să poată beneficia de ordonanţa 36, cea privind salariile compensatorii", a spus ministrul, într-o conferinţă de presă.

El a explicat că se află în pregătire o Hotărâre de Guvern pentru ca 1.000 de angajaţi de la CFR Marfă, dacă vor dori să fie disponibilizaţi, să poată beneficia de salarii compensatorii.

"Ordonanţa 36 prevede posibilitatea acordării salariilor compensatorii. Eu doresc să mă asigur că pot beneficia de salarii compensatorii salariaţi ai CFR Marfă. Atât. Mai departe, vom vedea care şi câţi salariaţi vor putea fi disponibilizaţi", a subliniat şeful de la Transporturi.

Totuşi, Fenechiu şi-a exprimat convingerea că noul proprietar al CFR Marfă nu a cumpărat compania pentru a da oamenii afară.

"Sunt convins că cel care a cumpărat CFR Marfă nu a cumpărat această companie şi nu a dat atâţia bani pe ea pentru a trimite oameni acasă. Valoarea oferită pe companie este mult mai mare decât valoarea activelor companiei, de aceea, eu vă garantez că acela care a cumpărat această companie a luat-o să o dezvolte şi nu să o taie la fier vechi, aşa cum am auzit mari specialişti. Vom avea grijă de salariaţi în continuare'', a dat asigurări Relu Fenechiu.

Compania CFR Marfă are în prezent circa 9.000 de salariaţi.

Compania Grup Feroviar Român a fost declarată câştigătoare a competiţiei pentru privatizarea CFR Marfă, pentru suma de aproape 202 milioane de euro, contractul putând fi semnat săptămâna viitoare.

Potrivit ministrului Transporturilor, preţul oferit de GFR pentru 51% din acţiunile companiei CFR Marfă este de circa 202 milioane de euro şi va fi achitat integral. Pe de altă parte, GFR îşi asumă investiţii de aproximativ 900 milioane de lei în CFR Marfă.

În cursa pentru privatizarea CFR Marfă s-au aflat iniţial trei ofertanţi. Este vorba despre Grup Feroviar Român, Asocierea Transferoviar Grup & Donau Finanz GMBH & Co KG şi compania americană OmniTRAX, ultimii doi retrăgându-se ulterior din acest proces.

Autorităţile de la Bucureşti s-au angajat în faţa organismelor financiare internaţionale să anunţe câştigătorul în procesul de privatizare a CFR Marfă până în 20 iunie.


CFR Marfă este lider pe piaţa transporturilor feroviare de marfă din România, cu o cotă de piaţă de 61,1% pentru mărfuri transportate.