"A atinge acest obiectiv antrenează în mod necesar alegeri dificile, în special în privinţa salariilor şi prestaţiilor de care beneficiază conducerea şi salariaţii", a subliniat demnitarul american în cursul intervenţiei sale în faţa Comitetului Financiar şi Monetar (CMFI), organul de conducere a FMI.

"Fondul este foarte conştient de costuri şi, din acest motiv, am operat cu un buget constant timp de şase ani consecutivi", a răspuns o purtătoare de cuvânt a FMI, întrebată de AFP în legătură cu declaraţiile secretarului Trezoreriei. "Conducerea revizuieşte constant salariile şi beneficiile", a adăugat ea.

La Banca Mondială, Steven Mnuchin a respins majorarea de capital dorită de preşedintele acesteia, Jim Yong Kim, lansând, de asemenea, un apel la o disciplină bugetară mai mare.

"Mai mult capital nu este o soluţie atunci când capitalul existent nu este alocat în mod eficient", a afirmat Mnuchin în intervenţia sa la Comitetul de dezvoltare al Băncii Mondiale. "Vedem o marjă pentru mai multă disciplină bugetară", a subliniat el.

În schimb, ministrul german pentru dezvoltare economică, Gerd Muller, a apreciat că majorarea de capital este "urgentă". De mai multe luni, preşedintele Băncii Mondiale pledează pentru o majorare a resurselor acesteia, în timp ce este concurată de noi actori ai dezvoltării economice, scrie agerpres.