'Hotărârea acţionarilor prevede la salariul meu 5.000 de euro net- până la 10.000 de euro net. Salariul meu în acest moment este de 5.000 de euro net la care se adaugă o indemnizaţie privind activitatea de administrator în Consiliul de Administraţie de 1.000 de euro. În acest moment este de 6.000 de euro', a spus Ion Smeeianu.  Acesta nu a dorit să ofere mai multe amănunte legat de contractul său în afară de faptul că are la bază indicatori de performanţă.

'Nu pot să spun că merit sau nu merit. Aceasta este hotărârea Consiliului de Administraţie, iar în spatele acestei hotărâri stau planul de administrare şi planul de management cu indicatori de performanţă. Sunt îndepliniţi aceşti indicatori îmi iau banii, nu sunt îndepliniţi sunt penalizat sau plec acasă', a spus Ion Smeeianu.

Acesta a cerut jurnaliştilor să compare salariul său cu cel al directorilor din companiile de profil de pe piaţă şi să ţină cont de presiunea funcţiei. 'Ieri la ora 9 nu aveam de unde să plătesc salariile a 32.000 de oameni. Cum cuantificaţi acest stres, această presiune, acest risc?', a declarat Smeeianu. Acesta a explicat că instituţia avea conturile blocate 'din cauza datoriilor şi a altor chestiuni'.