Potrivit unor informaţii apărute în presa sud-coreeană, unii utilizatori ai noului telefon Galaxy Note 7, care a fost lansat în Coreea de Sud şi pe alte pieţe la începutul acestei luni, s-au plâns că bateria telefonului lor a explodat.

"Livrările de Galaxy Note 7 sunt amânate din cauza unor teste suplimentare care sunt efectuate pentru calitatea produsului", a informat Samsung într-un comunicat de presă, fără a preciza ce vizează testele şi care sunt pieţele unde livrările sunt amânate.

Dacă se va confirma existenţa unor probleme de calitate la Galaxy Note 7, Samsung ar putea avea de suferit deoarece grupul sud-coreean contează pe mai nou smartphone al său pentru a menţine dinamica vânzărilor şi a veniturilor în a doua jumătate a acestui an.

Anterior, Samsung a informat că din cauza cererii peste aşteptări pentru noul telefon Galaxy Note 7, este nevoit să amâne data de lansare a celui mai nou produs al său pe unele pieţe. Galaxy Note 7 este comercializat în SUA şi Coreea de Sud începând cu data de 19 august, la un preţ de 988.900 woni (882 de dolari), mentioneaza agerpres.