Până în septembrie, municipalitatea este gata să înceapă sau să continue cel puţin patru lucrări care vor schimba traficul în Bucureşti astfel încât  inelul central şi cel median să fie gata până în 2016. "Vocea cetatenilor spune simplu, direct si dur: FACETI TREABA! FACETI-NE VIATA SUPORTABILA SI CIVILIZATA!", susţine primarul Oprescu.

Până în toamnă ar trebui să înceapă lucrările la Pasajul Chişinău-Pantelimon, cel de la Piaţa Presei, pasajul de la Piaţa Sudului şi străpungerea Doamna Ghica Chişinău.

"Am finalizat déja cateva lucrari foarte mari de infrastructura: pasajul Basarab, podul Pipera, pasajul d-na Ghica, ale caror beneficii sunt vizibile azi si continuam in acelasi fel, dupa cum veti vedea in expunerea pe care o prezentam astazi. Am initiat, dezvoltam si implementam Master Planul sistemului de mobilitate al Bucurestiului", a anunţat, vineri, Sorin Oprescu.

Lor li se adaugă extinderea transportului public, amenajarea spaţiului urban şi megastructurile culturale şi sportive care trebuie să fie gata până în 2016. O sală sală de concerte de 2500 de locuri este în plan pentru zona Unirii.

Lucrările vor începe în primăvara lui 2014 şi vor dura doi ani. Costurile pot ajunge la 200 de milioane de euro.  Pentru ca toate aceste planuri să devină realitate, Capitala şi localităţile din împrejurimi au nevoie de cel puţin 13 milioane de euro, bani care ar trebui să provină atât din fonduri proprii, cât şi din bani europeni, scrie Antena3.