Pe lista riscurilor la care trebuie să fii atent când îţi schimbi jobul, cele mai importante sunt, potrivit specialiştilor în resurse umane, următoarele:

1. Ai obiective imposibil de realizat. Un salariu atrăgător ascunde de fapt o listă de targeturi aproape imposibil de atins, ceea ce înnseamnă că poţi fi tras la răspundere oricând - fie că ţi se reduce salariul negociat, fie că eşti chiar dat afară.

2. Dai de un şef iraţional. O relaţie proastă cu managerul direct îţi va aduce zile negre la noul job. În condiţiile în care şeful îţi va trasa sarcini absurde sau va avea accese de furie, vei ajunge să îţi pară rău că nu ai rămas la vechiu loc de muncă.

3. Firma la care te muţi este instabilă. Trebuie să te documentezi serios înainte de a accepta o ofertă de angajare cu privire la situaţia financiară a angajatorului. Riscul este să te trezeşti că firma intră în insolvenţă sau faliment, iar tu trebuie să-ţi cauţi alt job.

4. Se întrevăd concedieri în domeniul respectiv. Noii veniţii într-o firmă sunt primii pe lista concedierilor. Dacă sunt semne că noul angajator va trece printr-un proces de restructurare sau optimizare, este posibil să îţi pierzi rapid locul de muncă.

5. Munceşti peste program şi în zilele de week-end. Dacă ai o fişă a postului extrem de încărcată, sau numărul colegilor este insuficient, vei ajunge să te epuizezi la rapid la jobul mai bine plătit. Trebuie să te uiţi foarte atent la "job description" înainte să spui "da".

6. Ajungi într-o înfundătură profesională. Dacă noul post nu îţi deschide nicio şansă de promovare pe termen mediu, avantajele unui salariu mai mare se vor pierde rapid. Dacă nu te vei dezvolta profesional, salariul nu va mai creşte nici el pe viitor, iar şansele de a trece la o altă firmă sunt mai mici decât în trecut.