Este prea devreme pentru o evaluare completa a implicaţiilor pentru producătorii auto, pentru furnizori şi alte grupuri legate de industria de resort, dar estimam ca întregul sector să fie afectat, în diferite grade, precizeaza expertii agenţiei americane. In opinia lor, autorităţile de reglementare vor reevalua ţintele de limitare a emisiilor şi ar putea adopta unele mai severe. 

"Testele privind emisiile vor fi, fara indoiala, mai dure şi mai apropiate de condiţiile normale de trafic. De asemenea, ar putea creşte vânzarea de vehicule electrice şi hibride, iar unii consumatori ar putea renunţa la motoarele diesel pentru cele pe benzină. Aceste evoluţii vor avea un impact mai mare asupra producătorilor auto din Europa decât asupra rivalilor lor din SUA şi Asia", explica Fitch.

Analistii agentiei sunt de parere ca, dupa toate probabilitatile, Investiţiile în cercetare-dezvoltare vor creşte, deoarece companiile auto se vor confrunta cu reglementări şi teste mai dure.

Actualele şi viitoarele măsuri adoptate de Volkswagen şi autorităţile de reglementare ca răspuns la criză vor fi cruciale pentru atenuarea sau, din contră, extinderea impactului scandalului asupra profilului de credit al grupului german şi a transformărilor din industria auto, apreciază Fitch.