"Cerem tuturor statelor membre să demareze investigaţii la nivel naţional. Trebuie să avem întregul tablou pentru a şti dacă şi cât de multe vehicule certificate în UE au fost echipate cu sisteme care încalcă reglementările Uniunii Europene", a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Lucia Caudet.

Executivul comunitar a propus o nouă legislaţie care să întărească regimul de testare a vehiculelor, astfel incat rezulatul sa fie mai apropiat de condiţiile reale de şofat. De asemenea, se va analiza dacă se impune o modificare a mecanismului de aprobare a noile modele pe piaţă, în acest sens urmând să fie organizată o reuniune cu autorităţile naţionale, însă nu se ştie când.

Ministerul Transporturilor din Germania a anunţat, la randul lui, că verificările vehiculelor nu se vor limita la Volkswagen.

Intre timp, board-ul de supervizare al Volkswagen se reuneste vineri şi l-ar putea alege pe şeful Porsche, Matthias Muller, ca viitor director general al grupului VW. El îl va înlocui pe Martin Winterkorn, care a demisionat din cauza scandalului emisiilor.

Agenţiile de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) şi Moody's au avertizat că ar putea retrograda ratingul VW, din cauza scandalului. "Ne aşteptăm ca Volkswagen să înregistreze costuri substanţiale pentru a corecta motoarele maşinilor afectate şi este posibil să se confrunte cu amenzi de la autorităţile de reglementare", susţin analiştii de la S&P.

Daunele aduse reputaţiei Volkswagen în urma celui mai răsunător scandal din istoria de 78 de ani a companiei ar putea, în ultimă instanţă, afecta câştigurile viitoare ale acesteia, apreciază analiştii Moody's. Miercuri, agenţia de evaluare financiară Fitch a plasat ratingul VW sub supraveghere, cu implicaţii negative, până când impactul scandalului va deveni mai clar.

La Bursa de la Frankfurt, joi, acţiunile VW au închis în scădere cu 2,7%, la 117,75 euro.

Volkswagen este acuzat că ar fi manipulat rezultatele testelor autorităţilor SUA legate de emisiile vehiculelor comercializate de grupul german prin instalarea unui software care permitea maşinilor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor, dar nu şi în timpul operaţiunilor normale. Din acest motiv, nivelul poluării era mai ridicat, susţine Agenţia pentru Protecţia Mediului din SUA (EPA).