Într-o scrisoare datată 5 noiembrie, Comisia Europeană a precizat că nu are informaţii privind neregulile înregistrate în cazul nivelului emisiilor de CO2 şi caută sprijinul guvernelor din UE 'pentru a afla cum a fost posibil şi de ce'. Comisia a contactat deja Asociaţia Producătorilor Germani de Automobile (VDA) - responsabilă cu aprobarea standardelor pentru noile tipuri de maşini - şi a analizat problema şi cu alte autorităţi naţionale, la o întâlnire care a avut loc joi seara, la Bruxelles.

Un purtător de cuvânt al CE a confirmat existenţa scrisorii în care 'se solicită guvernelor să-şi extindă investigaţiile pentru a stabili potenţiala încălcare a legislaţiei UE'. In acest context, Comisia a soliciat autorităţilor naţionale să afle câte dintre maşinile noi înregistrate în 2012, 2013 şi 2014 ar putea fi afectate de noile dezvăluiri de la VW.

Grupul Volkswagen a recunoscut marţi că a subestimat consumul de combustibil şi nivelul emisiilor de dioxid de carbon pentru aproximativ 800.000 de maşini, mărcile VW, Seat, Skoda şi Audi, vândute în Europa. De asemenea, Volkswagen a admis că a găsit pentru prima dată indicii privind modificarea nivelului emisiilor şi la vehiculele echipate cu motoare pe benzină, extinzând un scandal care până acum se concentra pe motoarele diesel.