Retailerul online CEL.ro subliniază că este primul an în care categoria de laptopuri nu mai deţine titlul de cele mai vândute produse, înregistrând chiar o scădere de 6%. Această categorie a fost detronată de cea a telefoanelor mobile care a înregistrat anul acesta o valoare mai mare a vânzărilor.

Dintre brandurile spre care se orientează cel mai des consumatorii, Samsung este în topul preferinţelor cu 40% din vânzari, urmat la diferenţă destul de mare LG cu 10% şi Apple cu 7%.

Trendul de creştere a fost înregistrat pe mai multe categorii de produse. Cea mai notabilă creştere aparţine categoriei de aere condiţionate unde au fost vândute peste 3000 de produse, creşterea fiind de peste 400% faţă de 2016. Este urmată de categoria de electrocasnice mari cu o creştere de 300% şi electrocasnicele mici -> 200%.

Acestora li se adaugă categoriile de parfumuri şi auto care au înregistrat în prima jumătate a anului 2016 creşteri de peste 200%.


Per total, creşterea pe primele 7 luni este de 45% atât ca număr de facturi, cât şi ca valoare.