O serie de patru cărţi, frumos ilustrate, cu cele mai preţuite opere ale scriitorilor clasici ai literaturii româneşti:  Mihai Eminescu - La Steaua, Ion Creangă -Amintiri din copilărie, Vasile Alecsandri – Lunca din Mirceşti, Costache Negruzzi- Alexandru Lapuşneanu.
O colecţie destinată micuţilor de orice vârstă. Cărţile sunt cartonate şi realizate în condiţii grafice deosebite, numai bune de răsfoit pentru copilul tău. Titlurile din colecţie sunt incluse în programa şcolară, dar pot fi şi o lectură plăcută de vacanţă.
De vineri, 6 iunie, veţi putea găsi la toate chioşcurile de ziare, împreună cu Jurnalul Naţional, primul volum al acestei colecţii, La Steaua, de Mihai Eminescu, la numai 14,9 lei.

Calendar apariţii:

6 iunie – La Steaua, de Mihai Eminescu
13 iunie – Amintiri din copilărie, de Ion Creangă
20 iunie – Lunca din Mirceşti, de Vasile Alecsandri
27 iunie – Alexandru Lăpuşneanu, de Costache Negruzzi