Citând surse din interiorul companiei, Kommersant susţine că Seat va înceta să mai vândă autovehicule pe piaţa din Rusia de la 1 ianuarie 2015 şi a început deja să-şi reducă reţeaua de reprezentanţe şi personalul. Sursa a precizat că printre motivele care stau la baza deciziei se numără deprecierea rublei ruseşti, care a pierdut un sfert din valoare în raport cu moneda euro de la începutul anului.

Seat este prezent pe piaţa din Rusia din 2012 însă prezenţa sa a fost una nesemnificativă. În 2013 constructorul auto spaniol a vândut 3.400 de unităţi pe piaţa din Rusia, mai puţin de 1% din vânzările mondiale ale Seat.

Mulţi constructori auto străini au investit masiv în producţia de vehicule în Rusia, care în 2012 a devenit a doua mare piaţă auto din Europa şi pe termen mediu ar urma să treacă în faţa liderului Germania. În ultimul an însă constructorii auto europeni şi-au redus operaţiunile din Rusia având în vedere că în perioada iulie-septembrie vânzările de autoturisme au înregistrat o scădere de peste 20%, scrie Agerpres in pagina electronica.