Un grup de oameni de stiinta s-au gandit sa depisteze, in laborator, diferentele dintre Pepsi şi Coca Cola. Rezultatele testelor la care au fost supuse cele doua bauturi au fost uimitoare: "Pepsi are mult mai mult zahăr decât Cola, şi are o aromă fină de citrice. Atunci când cineva bea pentru prima dată Pepsi va avea un gust al băuturii mai accentuat", spune americanul Malcom Gladwell, citat de Business Insider.

Războiul dintre cele două faimoase mărci de răcoritoare ii vizeaza, acum, pe consumatorii "indecişi", pe aceia care încă nu şi-au dat seama de diferenţa dintre cele două băuturi răcoritoare si, prin urmare, nu pot inclina balanta in favoarea uneia dintre ele. Pentru creionarea unei imagini, trebuie spus ca Pepsi are mai mult zahăr, calorii şi cafeină, dar Cola are mai mult sodiu.

Mulţi însă nu se lasă tentaţi de gust, ci de modul în care cele două companii şi-au promovat produsele, iar aici Coca Cola a câştigat teren prin campaniile publicitare inteligente, precizeaza, in context, Antena3. 

Recent compania Coca Cola a recunoscut că trebuie să ia o poziţie fermă în ceea ce priveşte obezitatea, iar vreme de 126 de ani, compania a negat vehement speculaţiile potrivit cărora băutura ar conţine ingrediente care pun în pericol sănătatea oamenilor, sporind gradul de obezitate.

“Se vorbeşte mult despre obezitate. Noi vrem să luăm parte la această conversaţie”, spune Stuart Kronauge, directorul general Coca-Cola din America de Nord.